Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată, Când toamna palidă coboară, Într-o grădină despoiată, O ramură întârziată Ce-a înflorit a doua oară? Nu te-ai oprit atunci în cale Să te întrebi: ce taină, oare, Ascund înţelepciunii tale Înfriguratele petale, Ca mâine stinse, fără soare?... Şi dac-o blândă-nduioşare Ţi-a frânt o clipă-n ochi lumina, Cum stai aşa, întrebătoare, Uitându-te la biata floare, Ai înţeles a cui e vina? E raza, care toamnei mute I-a dat fiorul primăverii. Şi-n preajma morţii abătute A picurat, pe neştiute, Un strop din cântecu-nvierii...