La noi sunt codri verzi de brad Şi câmpuri de mătasă; La noi atâţia fluturi sunt, Şi-atâta jale-n casă. Privighetori din alte ţări Vin doina să ne-asculte; La noi sunt cântece şi flori Şi lacrimi multe, multe... Pe boltă, sus, e mai aprins, La noi, bătrânul soare, De când pe plaiurile noastre Nu pentru noi răsare... La noi de jale povestesc A codrilor desişuri, Şi jale duce Murăşul, Şi duc tustrele Crişuri. La noi nevestele plângând Sporesc pe fus fuiorul, Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng Şi tata, şi feciorul. Sub cerul nostru-nduioşat E mai domoală hora, Căci cântecele noastre plâng În ochii tuturora. Şi fluturii sunt mai sfioşi Când zboară-n zări albastre, Doar roua de pe trandafiri E lacrimi de-ale noastre. Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi Îşi înfioară sânul Spun că din lacrimi e-mpletit Şi Oltul, biet, bătrânul... Avem un vis neîmplinit, Copil al suferinţii, De jalea lui ne-am răposat Şi moşii, şi părinţii... Din vremi uitate, de demult, Gemând de grele patimi, Deşertăciunea unui vis Noi o stropim cu lacrimi...