Într-un amurg primăvăratic, Într-un amurg cu flori de tei, Tu mi-ai trimis întâia rază Din ochii mari şi farisei... Eu nu ştiam unde ţi-e calea Şi nu ştiam de unde vii, Solie mândră rătăcită La pragul unei curţi pustii. O clipă te-am simţit aproape Ca strălucirea unui fulg. Te-ai dus apoi - şi eu zadarnic Aş vrea din minte să te smulg. Dar cu fiorul clipei mute, De-atunci eu sufletu-mi alint, Ea-mi ţese zbuciumul de-aievea Şi-mi ţese visele ce mint. Mă-ntreb: ce soartă rea mă face Un rob de-a pururi să-ţi rămân, Să-şi ard-o veşnicie-n mine Făclia dorului păgân? Pesemne noi odinioară În alte lumi ne-am cunoscut Şi-n noua întrupare-aducem Un strop din vechiul nostru lut. Tu vii cu vechea stăpânire În fulgerul unei priviri, Pe când pe mine mă supune Blestemul tristei moşteniri.