Eternă mare, ca şi-odinioară, Fără hotar şi fără de hodină, De întrebări şi neastâmpăr plină, Azi goana mea la malul tău coboară. Cu tresăltări de ape şi lumină Oglinda ta prelung mă înfioară, Şi-nchise răni încep din nou să doară, Din flăcări vechi ce-n mintea mea se-mbină. Pe rând, pe rând, eu simt cum reînvie Cântată parcă-n surle şi chimvale, Uitata noastră mare-mpărăţie. Şi nu mai ştiu ce mi se par mai grele: Poveţele nemărginirii tale, Sau tainele adâncurilor mele...