În pacea mută, solitară, Cum stau cu somnul de mă-nşel, Azi pare-o urnă funerară Mansarda vechiului hotel... În bezna nopţii fără stele, Eu simt cum prinsă-n umbre reci Cenuşa visurilor mele Îşi doarme somnul ei de veci... Nimic alături nu tresare Şi nu s-aude nici un zvon, Abia din când în când, arare, S-abate-un vaier monoton. Pesemne undeva departe Se roagă vreun nenorocit, Şi rugăciunea lui se-mparte Peste oraşul adormit... Ori, vrând ca să mă pedepsească, Vreun vânt aducător de veşti, A smuls o doină românească De prin tranşeele nemţeşti...