Departe-aş vrea de-aici să vii, În alte lumi senine, În dimineaţa de Florii Să mă cunun cu tine. Să ne-aşezăm în sat la noi, S-avem în deal o casă, Să fiu cel mai cuminte-n sat, Şi tu, cea mai frumoasă. Să vie şi mama la noi, Că-i necăjită tare, Să aibă tihn-un an ori doi, Ori cât pământ mai are. Acolo să trăim în munţi De cât trai avem parte, Sătenii seara să-i adun Şi să le spun din carte: Că sunt de neam împărătesc, Din ţara-ndepărtată, Că tot pământul rotogol Era al lor odată... Şi că azi oamenii-nvăţaţi Aşteaptă să se nască Un tânăr crai coborâtor Din legea românească. Copiii noştri să-i înveţi Tu: Crezul... Născătoarea... S-ajung să-i văd cântând pe toţi În strană, sărbătoarea. Atunce, împăcat cu rostul Acestei lumi deşerte, Să mor, să-mi zică satu-ntreg Un: "Dumnezeu să-l ierte!" Iar popii nostru-ntâmplător Vreun oaspe-atunci să-i vie; "Pe cine-ngropi, părinte, azi?" "Pe-un om de omenie!..."