O doină plânge sus pe culme, Din fluier unde limpezi cad, Şi legănate lin s-afundă În pacea cordilor de brad... Cântare, meşteră cântare, Te stingi acum încet-încet, Şi-adormi pierdută-n tremurarea Oftării blânde din brădet... Mi-ai picurat un strop în suflet Din taina vremii de demult, Şi plânsul veacurilor duse Mă înfioară când te-ascult... Cum te-ai topit acum în noapte, Eu stau cu inima la sfat: În care brad, de care creangă Plânsoarea ta s-a aninat?... Şi cât vei mai trăi acolo, Tu, soră pururea cu noi, Când va fi mort de mult ciobanul, Şi moartă turma lui de oi?... Târziu odată - cine ştie? - Trecând pe-aici un călător, Te va culege dintr-o floare, De după-o aripă de nor... Te-a coborî în largul văii, Şi-o lume te va asculta, Şi-o lume-ntreagă va începe Să plângă cu durerea ta...