Clocot de măriri apuse, A lui Leonardo vreme, Glasul farmecelor duse Vine pururi să mă cheme. Mintea, pasăre răzleaţă, La sicriul tău mă poartă, Tu-mi dai dragoste de viaţă, Minunată lume moartă. Ţi-au fost b?rbari cittadinii, Aspru neam de harţă dornic, Pe pumnalul lui Cellini Era sângele statornic. Cardinali purtau coroana C-un surâs machiavelic, Şi venea din iad Satana La sinodul ecumenic. Ars de frigurile vieţii, Cu satiri şi cu bacante, Tatăl palidei Lucreţii Sta de gât cu trei amante. Era-n chiot Vaticanul, Plin de patimi şi pierzare. Se urzea din crime planul Groaznicului Don Cezare. Cinstea greu suia calvarul Când minciuna sta-n domnie; Aretino, pamfletarul, N-avea strop de omenie. . . . ...Dar lumini strălucitoare S-aprindeau printre păcate: Erau flori, sonete, soare... Era râs şi sănătate. Şi de-aceea-ţi cer eu sfatul, Căci din mândra ta poveste Nouă ne-a rămas păcatul, Poezia nu mai este...