I Tu n-ai la uşa ta zăvor, Nici lacăt n-ai la tindă, Tu n-ai la uşa ta zăvor Când eu, ca hoţii, mă strecor, Şi bietul suflet călător, La pragul tău colindă. Tu mă auzi şi mă-nţelegi Şi-acelaşi vis ne poartă, Tu mă auzi şi mă-nţelegi, Dar popi, cu cartea lor de legi, Şi pravilele lumii-ntregi, Îţi străjuie la poartă. II Mor azi zâmbetele mele, Moare-ntreaga vraja firii, În paharul din fereastră Mor la noapte trandafirii. Nici de cântec din tilincă Nu mai tremură brădetul, Jos la marginea dumbrăvii Se usucă zmeuretul... Mor poveştile în pragul Nopţilor la şezătoare, Moare-o stea-n adâncul mării, Şi iubirea noastră moare. Eu rămân să ţes statornic Cântecul de îngropare: Zilelor de săptămână, Zilelor de sărbătoare. III E îngropare azi la mine, Din ochii veşnicelor stele Cad razele tremurătoare La groapa visurilor mele. Se zbuciumă înfiorată De-un tremur geana lor de aur, Atât de jalnică-i povestea Înmormântatului tezaur. Truditul suflet se întreabă: De ce chiar cea mai dragă mână Ursită-i pe sicriu s-arunce Întâiul bulgăr de ţărână? IV De va veni la tine vântul, Purtând povestea mea amară, Jelitul lui să nu te-nfrângă, Mustrarea lui să nu te doară. Nu-i vina ta... Aşa e scrisă Nemilostiva lege-a firii; Sărutul otrăvit al brumii Omoară toamna trandafirii... Şi cine s-ar opri să plângă O frunză veştedă-n cărare, Când codrii freamătă alături Şi râd în răsărit de soare?... V Atât de veche-i îngroparea, Nici sufletele nu ne dor, Şi tot îmi mai răsai din neguri Îşi au şi morţii dreptul lor... În nopţile de primăvară Revin aducerile-aminte, Şi mintea, pasăre răzleaţă, S-abate-n drum peste morminte. De ni se-ncrucişează drumul, Îndureraţi noi ne zâmbim... Nu-ţi par şi zâmbetele noastre Ca două flori din ţintirim? VI Primăvară, primăvară... Zâmbetul întregii firi, Dragoste de fluturi galbeni Şi de galbeni trandafiri. Primăvară, primăvară... Tremură luna bălaie, Dorm doi pui de rândunică Sub o straşină de paie. În ungher, părăginită, Doarme hârbul de ghitară - Va mai fi şi pentru tine Primăvară?...